Aboneaza-te:  Posturi  |  Comentarii

Archive for Martie, 2010

5

Vreau să mă împrietenesc cu social media: asl pls


Fac parte din rândul celor care au privit cu reticenţă reţelele sociale şi care au făcut cunoştinţă cu ele timid şi treptat, deşi sunt generaţia care a experimentat cu mare încântare MIRC-ul. Primul blog pe care l-am ţinut era pe Yahoo 360 şi îl consideram mai mult un fel de jurnal, gândindu-mă prea puţin că şi alţii au acces la el. Când am primit primele comentarii mai acide m-am speriat şi, de atunci, de fiecare dată când vroiam să postez ceva, mă gândeam cine şi de ce m-ar putea ataca. Mai târziu, am început să scriu articole ce au fost publicate în print şi online. Atunci să te ţii comentarii! Cu timpul, însă, m-am obişnuit. Flickr şi Picasa au urmat la rând, pentru a ţine legătura cu prietenii. Twitter mi s-a părut intereasant pentru o vreme, apoi m-am plictisit. Youtube este un fel de Google pentru mine. Faza Facebook ţine de ceva timp şi încă învăţ lucruri noi, pentru că m-am hotărât să aprofundez mecanismele lui mai mult decât a rămâne la simplele postări aducătoare de prieteni noi şi comentarii haioase.

Eu sunt om de content, aşa îmi place să mă prezint, în sensul că dacă îmi dai 10 cuvinte, pot să fac un text în care să le includ pe toate, spunând o poveste într-un mod destul de concis. Cred că poveştile şi nevoia de interacţiune dintre oameni au dus la apariţia reţelelor sociale şi au început să producă schimbări radicale în domenii precum media, PR sau advertising. Nothing will be the same again.

Citind despre social media şi luând parte la evenimente de profil, am ajuns la concluzia că nu sunt singura care nu are informaţii complete despre modul în care acestea se folosesc. Poate de aceea toţi specialiştii în domeniu (încă puţini la noi) ne îndeamnă să experiementăm, chiar greşind uneori. Aşa că experimentez pe barba mea, cum se spune. Mă joc pe cele câteva conturi pe care le administrez, pentru că încă îmi permit acest lucru. Mă uit la follower, număr de comentarii, retweet-uri, refferal-uri. Ştiu că aceştia nu sunt indicatori de business, dar cred că acele companii prezente pe reţele sociale nu îşi propun neapărat să îşi crească vânzările (unii specialişti spun că nici nu ar trebui să-şi propună astfel de lucruri), ci se axează pe comunitate, interactivitate şi crearea unui ataşament faţă de companie. Alţii, din contră, cred că prezenţa unei companii în social media nu se justifică din punct de vedere al investiţiei în resurse şi timp dacă obiectivul nu este acela de a genera profit.

Când sunt bani la mijloc şi cineva vrea să scoată mai mulţi, investind în social media, se schimbă lucrurile. Atunci începem să auzim de „cost reduction” şi „revenue generation” şi ni se cere ROI. Pentru că nu am fost bună la economie sau matematică, am cercetat termenul şi am descoperit că aceasta este modalitatea de a afla dacă social media marketingul şi-a atins obiectivele, astfel încât să justifice costurile şi are următoatea formulă: ROI = (X – Y) / Y, unde X este o valoarea finală şi Y este valoarea de pornire. Am făcut şi un exerciţiu aplicat: dacă aş investi 6 lei şi aş scoate 24, profitul este (24 -6 ) / 6 = de 3 ori investiţia iniţială. Deci acesta ar fi un rezultat bunişor pentru oamenii care au banu’, cum s-ar zice.

Încerc să mă pun în locul celui care alocă bugete într-o campanie. De ce mi-ar da mie o parte din buget ca să-l cheltuiec pe social media? Care sunt obiectivele pe care vrea să le atingă – cred că asta ar fi o primă întrebare relevantă. Ce vrea, mai concret: vrea ca acea companie să fie pomenită foarte des în sociale media pentru a câştiga notorietate, sau poate vrea posturi de calitate adresate unui target bine ales. Indicatorii de succes trebuie definiţi din start şi, totodată, trebuie realizată o cercetare pentru a investiga baza de plecare înainte de lansarea unei campanii de social media.

Potrivit cercetării mele, fluxul unei investiţii ar arăta cam aşa: 1. Investiţie, 2. Acţiune, 3. Reacţia clienţilor, followerilor etc, 4. Impact non financiar, 5. Impact financiar. Impactul non financiar îl putem măsura prin cuantificarea numărului de menţionări al numelui organizaţiei, menţionare care se poate împărţi în contexte asociate cu sentimente: pozitive, negative sau neutre.

Pentru a ne apropia însă de o evaluare a ROI-ului folosirii social media ar trebui să avem în vedere FRY:
Frequency - cât de des interacţionează organizaţia cu clienţii şi cât de des interacţioneaza clienţii cu organizaţia, cuantificare făcută în final în numărul de tranzacţii,
Reach - numărul de persoane pe care le atinge social media, cuantificare făcută în cele din urmă în numărul de persoane de la care s-au generat acele tranzacţii,
Yield - valoarea medie pe tranzacţie.

Câţiva indici care pot fi măsuraţi în social media şi la care m-am uitat până acum sunt: nr de vizionări ale unui articol, nr. de comentarii la un articol, nr. de vizualizări ale unui clip video, nr. de ratings, nr. de like-uri pe Facebook la poze sau articole, nr. de fani, nr. de abonaţi la RSS, rata de creştere a abonaţilor sau fanilor,  traficul trimis pe site, etc.

Pe lângă aceştia, mai există programe ce pot fi folosite gratis, precum Google Analytics, care oferă informaţii importante despre vizitatorii blogului, refferal, timp petrecut pe pagini, content, etc.

A avea profil pe mai multe reţele sociale se poate justifica pentru foarte multe companii în ziua de azi. Nu este vorba doar despre prezenţă online şi o nouă oportunitate de a vorbi despre produse, pentru că dacă se urmăreşte doar acest lucru, totul va sfârşi într-un monolog. Se irosesc timp şi bani în van. Informaţiile care reies dintr-o activitate pe social media făcută bine sunt extrem de importante, pot aduce plus valoare şi pot face ca serviciile unei companii să se îmbunătăţească, pentru că toţi ne dorim să interacţionăm cu oameni care dau feedback, care ne împărtăşesc lucrurile care le plac sau care îi enervează. Mie personal îmi plac oamenii şi profilurile de companii sau produse care povestesc experienţe de viaţă, care te fac părtaş la evenimente din viaţa lor, care îţi cer sfatul şi care se interesează de mine. Nu contează “mărimea” brandului, în sensul că ok, poate Coca Cola are notorietate mai mare şi strânge fani sau comentarii mai repede decât Prânzul din Caserolă, dar ambele au “appeal” la o persoană aşa cum sunt eu, interesată de ceea ce mănâncă. Sunt sigură că din punct de vedere al bugetelor, cele două nu pot fi comparate, dar cred că social media oferă o mare deschidere, o mare şansă atât companiilor mari, cât şi celor mici, care pot face abstracţie de decalajul de notorietate sau de experienţă pe piaţă.  

Oricum, trebuie să ţinem cont de faptul că Facebook are în acest moment 1.000.000 de utilizatori activi în România şi creşterea este de 50.000 pe săptămână. Deci este un mediu ce nu poate fi ignorat.

Voi ce părere aveţi, ar trebui să fie companiile prezente pe reţele sociale? Dacă da, cum v-ar plăcea să vi se adreseze, pentru a vă “împrieteni”?

Postari Comentarii recente

  • mihai Says:

    Ca e Adidas sau orice alta companie care sa zicem m-ar interesa, as prefera cumva sa-mi dea informat...

  • Floriana Says:

    Elena, observatiile tale sunt pertinente, bineinteles. Profilul facut pe Facebook sau Twitter de min...

  • elena Says:

    viitorul apartine mediului online,cu siguranta. lumea se retrage in acest mediu si cu siguranta oric...

  • Eva Says:

    Interesant... aproape ca m-ai convins. :)...

  • dorin Says:

    Buna Floriana. Eu as putea sa vorbesc mai mult din postura unui om interesat sa-si promoveze afacere...

  • alina Says:

    nu esti singurul..si eu spre rusinea mea am gandit la fel...am fost oarba si surda dar e mult prea t...

  • Sorin Tomsa Says:

    Majoritatea programelor CSR sunt gandite prin prisma unui prim obiectiv - expunere media. De aceea, ...

  • Anonim Says:

    Nici eu nu am fost fana Michael Jackson. Dar diferenta dintre noi este ca eu am refuzat complet sa-l...

  • Harry Says:

    Desi a trecut aproape jumatate de an, se pare ca toata lumea e inca fascinata de campania lui Obama....

  • Madiuri Says:

    is that true??...

Tag Cloud