Aboneaza-te: Posturi | Comentarii
Ieri a fost o zi agitată, petrecută în mare parte în aeroporturi şi autogări. Însă nu orice fel de autogări, ci cea de la Nice. Totul foarte bine organizat, după ceas, dar chiar şi aşa am ajuns relativ târziu la Cannes. Palatul deja era pustiu când am trecut pe acolo, semn că lumea bună venită la festival se distra în altă parte. Teoria mi-a fost confirmată un pic mai încolo: reprezentanţii agenţiilor de publicitate au chefuit cu mic cu mare la o petrecere organizată pe plajă, a doua de până acum. Câţiva din cei prezenţi au spus că prima a fost mai reuşită. Oricum, până la încheierea festivalului mai este timp de clasificări şi în ceea ce priveşte petrecerile de la Cannes.

Print campanie
La PR şi Direct a luat Grand Prix agenţia australiană Cumminsnitro Brisbane pentru o campanie turistică realizată pentru Queensland, iar la Promo a luat premiul cel mare Beacon Communications din Tokyo pentru Yubari Resort.
Poate cea mai importantă veste vine de la IAA, care a lansat campania “Hopenhagen”. Detalii gasiti pe site: www.iaa.ro
Nu va promit nimic încă, dar e posibil ca însuşi Michael Lee, Executive Director la IAA Global să dea mai multe detalii despre această campanie curând, într-un interviu pe IAA.ro.
Ca e Adidas sau orice alta companie care sa zicem m-ar interesa, as prefera cumva sa-mi dea informat...
Elena, observatiile tale sunt pertinente, bineinteles. Profilul facut pe Facebook sau Twitter de min...
viitorul apartine mediului online,cu siguranta. lumea se retrage in acest mediu si cu siguranta oric...
Interesant... aproape ca m-ai convins. :)...
Buna Floriana. Eu as putea sa vorbesc mai mult din postura unui om interesat sa-si promoveze afacere...
nu esti singurul..si eu spre rusinea mea am gandit la fel...am fost oarba si surda dar e mult prea t...
Majoritatea programelor CSR sunt gandite prin prisma unui prim obiectiv - expunere media. De aceea, ...
Nici eu nu am fost fana Michael Jackson. Dar diferenta dintre noi este ca eu am refuzat complet sa-l...
Desi a trecut aproape jumatate de an, se pare ca toata lumea e inca fascinata de campania lui Obama....
is that true??...
Comentarii
Hmm. Is it true?